Ședințele foto private sunt la mare căutare. Fiecare dintre noi își dorește să păstreze viu un anumit moment sau o anumită perioadă din viață sau, de ce nu, chiar mai multe. Aceste momente le putem păstra aprope de noi și ne putem bucura mereu de ele, ca și cum s-ar fi întâmplat ieri, prin intermediul ședințelor foto private.
Ședințe foto private Ședințe foto private de familie.
Bucurie, fericire sunt doar două dintre emoțiile pe care multă lume vrea să le surprindă în fotografiile de familie.
Ședință foto de familie, ședință foto mama și fica, ședință foto tata și fiul, ședină foto cu noul membru al familiei, ședință foto cu viitoarea mămică sunt doar câteva dintre temele prezente în ședințele foto private.
Ședințe foto private. Ședințe foto de nuntă.
Nunta este unul dintre cele mai emoționante momente din viața fiecăruia. Majoritatea cuplurilor își doresc să obțină cele mai frumoase fotografii, pe care să le așeze cu drag în albumul de nuntă, de aceea vor căuta de fiecare dată un loc deosebit pentru ședințele foto de nuntă.
Acestea sunt doar două dintre temele ședințelor foto organizate de-a lungul timpului la Palatul Noblesse, palatul din inima orașului, locul ideal pentru ședințele foto private.
De ce să alegi Palatul Noblesse pentru ședințele foto private?
În primul rând Palatul Noblesse este o locație de vis, pe care cuplurile ar trebui să o ia în considerare atunci când sunt în căutarea locației potrivite pentru o ședință foto privată.
Palatul Noblesse este situat pe strada Sfinților, nr. 7, la doar 5 minute de Piața Universității, ceea îl face ușor de accesibil pentru cei care sunt în căutarea unei locații spectaculoase pentru ședința foto.
În al doilea rând Palatul Noblesse reprezintă o clădire impresionantă, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, care uimește prin frumusețe și detalii. Este printre primele case construită în stil ecletic din București, purtând semnătura celebrului arhitect Alexandru Săvulescu.
Clădirea a fost consolidată și restaurată și redată în folosintă în anul 2014. Păstrează multe dintre elementele originale, dar au fost aduse și altele noi, pentru a pune și mai bine în evidență frumusețea acestei clădiri.
Fiecare sală a palatului este amenajată în stiluri diferite, iar piesele de mobilier, decorațiunile și tablourile prezente pe simeze, pot fi integrate cu ușurință în fotografii.
Sala Florence reprezintă o incursiune în stilul clasic florentin. Sala păstrează o parte din stucaturile originale, completate cu o serie de stucaturi noi în stil Ludovic al XV-lea. Pereții sunt în culori calde diafane, iar mobilierul aceste săli, păstrează nota florentină, fiind realizat cu măiestrie de către artizanii italieni.
Sala Regent este un ambient intim și elegant. Sala Regent are pereții îmbrăcați în boaserie din lemn de nuc, cu profile și decoruri aurite, pentru a da și mai multă greutate acestei camere. Elemente din cele două stiluri Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea, se întrec pentru a-și arăta frumusețea și supremația. Obiectele de artă, canapele frumoase, tapiserii brodate manual, sfeșnice și flori sunt doar câteva dintre elementele care confera un farmec unic acestei încăperi foarte primitoare.
În sala Gallery stilul clasic și cel modern se îmbină perfect. Sala Gallery este decorată cu piese de mobilier statement, din portofoliul Noblesse Group. Se remarcă oglinda în stil clasic cu finisaj antichizat, bufetul, aplicele și masa cu scaunele în stil modern și candelabrul în stil neo-clasic.
În al treile rând, Palatul Noblesse dispune și de o superbă grădină, o oază de verdeață și liniște, situată în inima Bucureștiului. Indiferent de anotimp, această grădină va oferi ședințelor foto private culori superbe, liniște și un decor special.
În al patrulea rând, dar un aspect foarte important este lumina naturală, de care Palatul Noblesse vă puteți bucura din plin. Razele de soare pătrund cu generozitate prin ferestrele mari ale palatului, iar fotografii profesioniști vor folosi foarte puțină lumină artificială sau chiar deloc, în cadrul ședințelor foto.
Atunci cnd ești în căutarea unei locații deosebite pentru ședințele foto private, te așteptăm la Palatul Noblesse, palatul din inima orașului, locul care va transforma fiecare fotografie într-o amintire foarte plăcută.