În capătul holului central, în spatele ușilor de brad cu geamuri decorate frumos, se deschide cu eleganța și farmecul aparte, sala Baroque. Odinioară, această sală a fost martora balurilor de epocă, însuflețite de muzică și dans, apoi s-a pierdut în negura comunismului, pentru a reînvia în zilele noastre, ca sală centrală a Palatului Noblesse.
Piesa centrală a acestei camere este pictura de pe tavan, o operă impunătoare, care taie respirația. Pentru a reda volum fictiv și profunzime de câmp a fost folosită tehnica denumintă „trompe d’oeil„ care figurează elemente arhitecturale în perspectivă. O alegorie ce personifică muze precum literatura, pictura, teatrul, muzica, dar și personaje mistice. Această operă de artă este creația pictorului Septimiu Căpățînă. Senzația este unică, compoziția începe cu tablourile din holul central și continuă pe tavanul din sala Baroque, ajungând la nori, într-un context idilic care ne aduce aproape de Eden.
Stucaturile originale de pe tavan, acoperite de repetate straturi de vopsea, încercând zadarnic să le ascundă strălucirea, sunt redescoperite astăzi după trei luni de muncă intensă de curățare, șlefuire și tratamente specifice realizate de o echipă de ipsosari iscusiți.
Un alt element special al asalii Baroque îl constituite pardoseala care are peste 3500 de piese de marmură, asamblate manual și care farmecă de la prima vedere și uimește prin împletirea neașteptată de culori și forme, concepută în oglindă cu tavanul salonului.
Frumoasă ca o piesă de muzeu, o sobă de o statură impozantă, restaurată cu mare măiestrie, veghează ca un martor secular din colțul său întreaga încăpere și cine știe câte povești de viață a auzit. Și ca totul să fie regal, exact ca într-o sală de bal de odinioara, un lampadar imens din cristale și bronz auriu, tronează în centru, scăldând în lumină întreaga încăpere, gata să își primească invitații. Și demne de ea să fie, am ales cu atenție doar piese de mobilier valoroase, pe stil baroc și empire, care să împodobească și mai mult această cameră principală, precum și un pian de la 1800 complet restaurat, încântă azi auzul și sufletul oaspeților noștri.
Sala Baroque poate fi închiriată pentru conferințe, cursuri, concerte, spectacole, evenimente private, nunți, botezuri, petreceri aniversare, evenimente corporate, evenimente mondene, lansări de firme sau de produs, filmări și multe altele. Are o suprafață de 45 de mp, cu o ieșire pe o terasă tip foyer cu suprafata de 12 mp. Poate acomoda până la 50 persoane în aranjament tip conferință, 30 persoane aranjament tip banquet și 80 persoane aranjament tip cocktail. Dispune de sonorizare și videoproiector, ecran, flipchart, aer condiționat, Wi-Fi. Sala Baroque comunică cu alte două săli aflate în dreapta și în stanga, în felul acesta putând crește numărul de invitați.