Restaurare stucaturi

Elementele vechi de stucătură interioară erau ornamente realizate din ipsos armat cu cânepă și erau profile trase la fața locului. Erau ornamente vegetale și geometrice, iar pentru a echilibra proporția planurilor au fost adăugate noi profiluri de stucatură specifice epocii, pe pereții laterali și pe tavane. Fiecare cameră are un profil diferit de stucatură privind modelele și mai ales asocierea dintre floral și geometric. O mare parte din stucatură prezentă este piesa orginală restaurată. Cum s-a procedat? S-a scos piesa și s-a decapat vopseaua veche apoi s-a lipit o placă de ipsos. Pentru zonele drepte s-au făcut sticluri iar pentru cele cu modelaj s-au pus 2 cm de pământ după care s-a făcut un capac și ulterior, în locul pământului s-a turnat plastizer sau cauciuc siliconat astfel încât să se obțină matrița necesară multiplicării piesei. Pentru zonele cu profile s-au confecționat șabloane după vechiul model.

Elementele existente de stucatură s-au restaurat prin decapare. S-a aplicat soluție decapantă cu pensula , iar după 15-20 de minute s-a curățat stratul de vopsea veche. Procedeul a fost repetat pentru fiecare strat de vopsea astfel că 60% au fost curățate până la uleiul de in, iar la 40 % dintre ele nu s-a putut curăța ultimul strat de vopsea, lipsind stratul de ulei de în, deoarece vopseaua veche era impregnată în stucătură. S-au reparat fisurile, s-au înlocuit piesă cu piesă, iar în unele zone s-a refăcut glazura de ipsos de pe profile.

După reparații , stucătura a fost șlefuită și i s-au aplicat una sau două straturi de ulei de in și vopsea mată. De subliniat faptul că atelierul de restaurare pentru stucaturile interioare și exterioare  a fost amenajat chiar în interiorul casei sau în atelierul  construit din curtea acesteia.

Trimite solicitare

*toate campurile sunt obligatorii