fbpx

Text Divider

Rococo – Unlimited

Miercuri, 9 noiembrie 2016, de la ora 19.00, la Palatul Noblesse – Lifestyle Palace (Strada Sfinţilor nr. 7) va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „ROCOCO-UNLIMITED” al artistei Oana Bîrsan.

O serie de tablouri inspirate din aşa numita epocă „galantă” vor recrea o lume bizară, fără limite, în fostul Palat al bancherului Berkovitz, celebru pentru stilul eclectic, dar şi pentru petrecerile pe care le-a găzduit. Este universul Rococo al pantofilor din mătase, cu toc înalt, al coafurilor extravagante (femeile purtau pe cap adevărate corăbii), al machiajul exagerat şi al ghirlandelor de flori în culori pastelate. Este o lipsă totală a moderaţiei reflectată prin stilul caracteristic al pictoriţei, decorativ cu influenţe textile.
Lucrările Oanei Bârsan au fost expuse, de-a lungul celor 12 ani de activitate, pe simezele spaţiilor de artă bucureştene, dar a avut şi câteva expoziţii personale şi de grup la Bruxelles, iar în 2009, câteva tablouri au fost prezentate în deschiderea Carnavalului de la Veneţia.
Seara de la Palatul Noblesse va fi completată de un concert de jazz susţinut de Viorica Pintilie, alături de Alexandru Olteanu la pian şi Adrian Flautistu la contrabas.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociaţiei Culturale Noblesse.

Expoziţia va rămâne deschisă la Palatul Noblesse până pe 15 noiembrie.

Parteneri ai evenimentului: Casa de Vinuri Cotnari , Insinua, Pink Room, Unda Mai, Croaziere.net, Arta nu Mușcă, Taxiul cu Bomboane, Mira Catering și Școala Gimnazială de Arte nr.5.
Participarea la vernisaj se face pe bază de invitaţie.

© Copyright 2017 developed by Infinit Solutions

Follow us: